Restaurări Mănăstirea Sitaru - Acoperișul
În cadrul programului de restaurare, conservare și punere în valoare al Ansamblului de monumente istorice al Mânăstirii Sf. Nicolae-Sitaru, cod SMIS 119517, în perioada octombrie 2022 și mai 2023 au fost realizate următoarele lucrări de execuție:
Acoperiș
• Confecție lemnărie – căpriori, astăreală și sageac
• Aplicare folie de ventilație, folie anti condens și tablă de cupru
• Montare jgheaburi, burlane și parazăpezi
• Tratament fungicid și ignifug a tâmplăriei
• Termoizolare cu rulouri din vată de stică și membrană metalică
Lucrările de execuție au fost încheiate la data de 31 mai 2023, iar în acest sens, executantul general a emis adresa de înștiințare.
În perioada imediat următoare sunt organizate recepțiile lucrărilor.
Coordonator de proiect,
Ierom. Hrisostom Iorgulescu
