Prin completarea Declarației 230, puteți sprijini Mănăstirea Sitaru.

Formularul este disponibil pentru descărcare aici.

Mănăstirea „Sfântul Nicolae”-Sitaru este atestată documentar de Voievodul Leon Tomșa în anul 1631, ctitoria aparținând străbunicului Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și, de-a lungul existenței sale, chinovia a avut aleși monahi cu viață îmbunătățită cu deosebite virtuți care și-au închinat viața Domnului, până la ultima suflare. Mănăstirea se află în pădurea care cândva făcea parte din vechii Codrii ai Vlăsiei, pe o movilă din apropierea satului Sitaru din județul Ilfov.
La începuturile ei, mănăstirea era înconjurată de apele râului Ialomița, care deseori se revărsa și transforma movila într-o adevărată insulă, lucru confirmat în jurnalul de călătorie al Patriarhului Macarie, scris de însoțitorul său, diaconul Paul de Alep, în anul 1656, care a numit-o „mănăstirea dintre ape”. Și astăzi, localnicii din satele din jur, Sitaru, Balta Neagră Micșunești, o numesc „Mănăstirea din Luncă”.

Înainte de zidirea actualei biserici, în anul 1627, de către ctitorul ei, marele Vornic Jupân Papa ­Greceanu – străbunicul lui Constantin Brâncoveanu prin fiica sa, Păuna -, pe acest loc era o biseri­cuță din lemn – probabil un schit al Mănăstirii Snagov – unde se adunau și se rugau așa-nu­miții „pustnici pădureți”. Încă de pe vremea acestei bisericuțe din bârne, locul se numea Balamuci, denumire care mai dăinuie și astăzi, chiar dacă numele satului s-a schimbat, ­devenind actualul Sitaru.

Dincolo de istoria bogată și frumusețea arhitecturală a acestei mănăstiri, rolul ei fundamental îl constituie rugăciunea, slavoslovia și desăvârșirea unirii cu Hristos.

Din existența multiseculară a mănăstirii în care generații de cuvioși părinți au sfințit acest loc, mulți dintre ei numai de Dumnezeu știuți, avem bucuria să scoatem la lumină câteva crâmpeie din ultima perioadă de înflorire duhovnicească și materială a ei. În această perioadă mi-am început noviciatul sub atenta îndrumare a părintelui stareț arhimandrit Damian Bogdan, care alături de câteva per­sonalități cu aleasă trăire, hărnicie și un curaj considerabil, ținând cont de vremurile vitrege de dinaintea lui ‘89, au refăcut aproape din temelie acest sfânt lăcaș.

Aceste personalități remarcabile care au contribuit cu devotament și sacrificii la îndeplinirea planurilor preacuviosului Damian au fost părintele arhimandrit Gherontie Ghenoiu și monahul Gherasim Părăușanu, alături de alți fii duhovnicești.

Părintele Damian şi începuturile refacerii aşezământului

Părintele stareț Damian povestea despre sine că și-a depus votul monahal la Mănăstirea Balaciu, pe când aceasta avea ca stareț pe părintele Sarapavon, care a fost urmat de părintele Valerian, care l-a hirotonit ierodiacon.

La scurt timp după aceea, în noaptea din Vinerea Mare, chiar în timpul slujbei, un grup de securiști a pătruns în biserică și i-a luat la bătaie, urcându-i cu forța în camioane, după care au fost duși la Mănăstirea Căldă­rușani. Cei tineri au fost obligați să părăsească mănăstirea, per­mițându-se doar celor bătrâni și neputincioși să rămână. Părintele Damian nu voia cu nici un chip să părăsească mănăstirea şi a fost sfătuit să se prefacă nebun pentru a nu fi dat afară din mănăstire, lucru care de altfel i-a și reușit și de multe ori ne povestea acest episod la masă cu mult umor, în ciuda grozăviei celor petrecute.

La ceva timp după aceea, în 17 noiembrie 1971, a fost trimis sub ascultare la Schitul Sitaru, care la vremea aceea aparținea de Mănăstirea Căldărușani. Aici totul era o ruină. Existau doar câteva chilii din lut acoperite cu stuf, care fuseseră construite în 1944 de niște călugări basarabeni, fugiți din calea războiului. Mai erau în picioare zidul de incintă măcinat de vreme și biserica aflată într-o stare precară.

Ne spunea sfinția sa că chiliile erau găurite de șerpi și că trebuia să țină hrana într-un coș agățat cu sârmă de tavan pentru că altfel cădea pradă șobolanilor, iar uneori mai descoperea câte un șarpe cuibărit în așternuturi. S-a chinuit astfel doi ani, având cu el doar un câine.

În ascuns, se gândea să părăsească schitul, dar cu întărire de la Dumnezeu și îndemnat de duhovnicul său și de cei apropiați, rămâne și începe truda lungului proces de reconstrucție a mănăstirii.

Prima urgență era ridicarea chiliilor pentru că acelea vechi nu mai puteau fi reparate. Cu binecuvântare s-a început construcția stăreției, chiliilor, bucătăriei și a sălii de mese (trapeza).

Părinţii Gherontie şi Gherasim continuă lucrările la mănăstire

La ridicarea acestor construcții i-a fost alături neobosit și de mare sprijin vrednicul de pomenire arhimandrit Gherontie Ghenoiu, care pe atunci era slujitor la Catedrala Patriarhală. Al doilea sprijin a fost avocatul Gheorghe Părăușeanu, un ucenic de-al părintelui Gherontie, devenit mai târziu, la sfatul duhovnicului său, monahul Gherasim.

Cu timpul a fost necesar un alt corp de chilii deoarece părintele Damian adunase în jurul său mai mulți fii duhovnicești dornici de viață monahală.

Un lucru minunat, mărturisea părintele Gherasim, s-a petrecut în anul 1980. La acel moment nu mai existau bani suficienți pentru racordarea mănăstirii la rețeaua de curent electric și, ca prin minune, o doamnă a donat mănăstirii un inel. Acesta fiind dus spre evaluare la un bijutier, s-a dovedit a fi foarte valoros, acoperind aproape întreaga sumă ce era necesară racordării la rețea.

Biserica, neavând posibilități de încălzire pe timp de iarnă, era cu putință ca potirul cu Sfintele Taine să înghețe. Atunci s-a ivit în mintea părintelui Damian gândul ridicării unui paraclis de iarnă care ar putea fi încălzit mai ușor. Fiind în plină prigoană comunistă, când se demolau biserici peste noapte, era imposibil de obținut o autorizație de construcție pentru un asemenea lăcaș.

Plin de curaj și entuziasm, părintele stareț recurge la următoarea strategie: solicită aprobarea pentru construirea unui turn de apă și a unor anexe gospodărești, necesare și ele, dar în planurile turnului de apă se ascundea de fapt și incinta viitorului paraclis.

Pe parcursul lucrărilor de construcție a paraclisului, care a început în anul 1977, s-a demarat o riguroasă anchetă din partea autorităților și părintele stareț împreună cu părintele Gherasim, care era secretarul și economul mănăstirii, au fost arestați și supuși la tot felul de amenințări, inclusiv cu moartea.

Chiar când se judeca în ultimă instanță cauza celor doi arestați, părintele Ghenoiu, cu racla sfintelor moaște în mâini, se ruga fierbinte împreună cu obștea. Ca prin minune, după o lungă dezbatere, din sala de judecată a ieșit un funcționar cu dosarul în mână spunând: „Părinților, mergeți și construiți că de acum nici Ceau­șescu nu vă mai oprește!”.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului, paraclisul a fost finalizat și pictat în ulei în anul 1986, sfințirea fiind săvârșită de Episcopul-vicar Roman Ialomițeanul, dându-i-se hramul „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pentru care părintele stareț avea o nemărginită evlavie.

Continuarea lucrării în mănăstire de către actualii vieţuitori

La sosirea mea ca viețuitor în mănăstire în anul 1987, am prins o parte din etapele de construcție a clădirilor. Îmi aduc aminte că, din când în când, își făceau apariția cei de la Securitate pentru a vedea ce se mai întâmplă și atunci nouă, celor tineri, ne spuneau să nu ieșim la vedere deoarece regimul comunist nu concepea prezența tinerei forțe de muncă în mănăstiri.

La fiecare sfârșit de slujbă și la sfârșitul fiecărei mese, sfinția sa ne chema să cântăm câte un imn sau axion în cinstea Maicii Domnului pe notele muzicii psaltice.

Fiind un mare iubitor al muzicii psaltice, păstrând rigurozitatea genului, selectase un grup de tineri monahi și frați, printre care mă număram și eu, cu care făcea o pregătire intensă pentru a ne transmite mai departe spiritul viu al muzicii bizantine. Pentru acest lucru îmi aduc aminte că dăduse cuiva să facă pe comandă o tablă de scris pe care ne arăta semnele specifice notelor și scara diatonică pe care o repetam de zeci de ori.

În toți acești ani de păstorire ne-a înconjurat pe toți cei din obște cu o iubire protectoare și cu o mare grijă pentru sufletele noastre.

Maica Domnului, pentru care avea o dragoste nemărginită, l-a luat la cele veșnice chiar în ajunul praznicului de a ei Adormire, pe 14 august 2003.

O altă figură remarcabilă a fost părintele Gherasim. Era un om firav la trup, dar energic și, deși absolvise două facultăți, Dreptul și Teologia, atunci când i s-a propus hirotonia, din smerenie a refuzat, rămânând la treapta de monah și ipodiacon. Chiar a amenințat cu plecarea din mănăstire dacă se mai insistă asupra hirotoniei sale.

La slujbe nu stătea pe scaun decât la mare nevoie, atunci când era foarte slăbit, și făcea zeci de metanii, chiar dacă era mult îna­intat în vârstă. Avea o smerenie aparte, niciodată nu purta haine noi și în privința postului, miercurea și vinerea nu mânca nimic până în ziua următoare. De altfel, părintele mânca foarte puțin, neatingându-se de vin sau de pește.

Fiind plin de dragoste duhovnicească, mai ales pentru frații de călugărie nou-veniți, ne numea deseori „îngeri în trup”. Părintele Gherasim îl iubea mult pe Sfântul Calinic de la Cernica, iar în anul 2004, de Învierea Domnului, care a coincis cu sărbătoarea sfântului, a dorit să meargă să se închine la moaștele acestuia.

Fiind foarte slăbit din cauza postului aspru pe care îl ținea de obicei în Săptămâna Patimilor, post negru putem spune, deoarece nu mânca absolut nimic și nici măcar apă nu voia să bea, după ce s-a închinat moaștelor, a intrat în biserică să sărute și sfintele icoane. Simțindu-se rău, l-am însoțit afară pentru o gură de aer proaspăt, dar pierzându-și puterile a plecat la ceruri chiar în dreptul raclei cu moaștele Sfântului Calinic.

Putem spune cu adevărat că mănăstirea noastră a avut trei părinți cu o viață plină de sfințenie, care acum se roagă în cer către Domnul pentru noi toți. Meritul lor cel mai de preț a fost că au știut să formeze suflete pentru cer. Anul acesta, Mănăstirea „Sfântul Nicolae”-Sitaru împlinește 397 de ani.

Un articol de: Arhimandrit Natanael Haraga (Starețul Mănăstirii Sitaru)

Sursa: Ziarul Lumina

Iubiți credincioși, astăzi este Ziua Învierii, astăzi este ziua mântuirii noastre! Domnul Hristos a pătimit, a murit și a înviat cu trupul și în acest fel ne-a mântuit. Mai precis, mântuirea noastră, adică izbăvirea de robia păcatului și a morții, s-a petrecut astfel:

Așa cum citim în cartea Facerii, moartea a intrat în lume în urma păcatului primilor oameni, ca limitare a răului, pentru ca cei răi să nu trăiască etern pe pământ. Pentru ca omul să nu mai moară era necesar să nici nu mai păcătuiască; un om care s-ar fi născut fără păcatul strămoșesc (adică zămislirea sa petrecându-se fără patimă) și care n-ar fi păcătuit absolut deloc în viața sa, acela s-ar fi mântuit pe el însuși, fiindcă moartea n-ar fi avut vreun drept asupra lui, iar dreptatea lui Dumnezeu n-ar fi permis diavolului să se atingă de viața lui și, astfel, ar fi trăit etern cu trupul în această lume.

De-a lungul generațiilor, însă, nu s-a născut vreun astfel de om și nici nu s-ar fi putut naște vreodată, din cauza firii noastre stăpânite de păcat și din cauza diavolului care în toată istoria omenirii a vegheat ca să nu se petreacă acest lucru.

De aceea, era necesar să se intervină Însuși Dumnezeu și să se întrupeze, pentru a birui El pentru noi deplin moartea.

Domnul Hristos s-a născut fără păcatul strămoșesc, din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, n-a păcătuit deloc în toată viața sa pământească și, fiind drept și fără prihană, a fost omorât prin uneltirea diavolului (căci, fiind fără păcat, n-ar fi putut muri altfel decât prin ucidere, căci nici n-ar fi îmbătrânit, precum scrie Sfântul Grigorie Palama).

În acest fel Dumnezeu a rânduit ca sufletul unui Drept, Fiul Său, să ajungă pe nedrept în iad, în Împărăția morții, ca un biruitor, nu ca un osândit, pentru a-i scoate pe toți cei ce muriseră de la începutul lumii și care, după propovăduirea Evangheliei în iad, au acceptat-o (I Petru 3:18-20); iadul neavând vreo putere asupra Lui, datorită neprihănirii Sale, nu a putut să se opună voinței Lui de a scoate sufletele celor de acolo.

Apoi, încheind această lucrare, Domnul Hristos a înviat cu trupul transfigurat, pnevmatizat, adică înduhovnicit (plin de harul Duhului Sfânt), ridicând în acest fel nivelul de existență al trupului Său.

Până aici, Domnul Hristos a realizat mântuirea Sa și a celor ce până la El, murind, ajunseseră în iad, precum și a căpătat, după dreptate, putere asupra morții și a stabilit o viitoare înviere a tuturor oamenilor.

Biruința asupra morții a fost realizată prin Învierea Sa. Dar cum realizează, oare, Domnul mântuirea efectivă a noastră? Domnul Hristos ne-a lăsat, cu puțin înainte de Pătimirea Sa, anticipat, Taina Tainelor, adică Euharistia. În zilele noastre, în cadrul Sfintei Liturghii, pâinea și vinul se prefac, prin harului Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele lui Hristos.

Prin Împărtășirea reală cu Trupul și Sângele Domnului Hristos Înviat, ne împărtășim cu Trupul Său pnevmatizat și introducem în ființa noastră Trupul Celui care a biruit moartea. În acest fel, devenind una cu Hristos, vom avea același parcurs al vieții ca și El: chiar de vom muri, vom învia și noi cu trupuri pnevmatizate, înduhovnicite, spre viața veșnică.

De aceea zice Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:53-54).

Starea de existență a Omului Hristos după Înviere este superioară celei de dinainte (înainte de căderea protopărinților, trupul omenesc se afla într-o stare de existență necoruptă de păcat; după căderea în păcat, trupul omenesc a devenit păcătos, în dezacord cu sufletul, și astfel, firea omenească a devenit coruptă de păcat; iar după Învierea Domnului, firea omenească a Sa, El fiind Dumnezeu, a fost ridicată la gradul maxim de existență a sa, adică pnevmatizarea sau umplerea de harul dumnezeiesc, depășind astfel starea de dinainte de căderea în păcat a protopărinților).

După Înviere, Domnul Hristos se face nevăzut cu trupul, într-o clipă, lui Luca și lui Cleopa; la Apostolii Săi intră prin ușile încuiate; iar la patruzeci de zile de la Înviere, se înalță la cer cu trupul.

Puterea supranaturală dată trupului Său pnevmatizat o va da Domnul tuturor celor care se vor mântui, la învierea de obște, în ziua cea de apoi. Cu toate acestea, învierea cu trupurile nestricăcioase și nemuritoare este un dar pentru toți oamenii, drepți și păcătoși.

Prin Întruparea, moartea și Învierea Sa, Domnul Hristos a ridicat firea omenească la o stare de existență superioară celei paradisiace de la începutul lumii. Deci, lucrarea de mântuire săvârșită Domnului Hristos nu numai că ne-a izbăvit de moarte, dar ne-a dat și ceva în plus, ceva ce oamenii nici nu sperau vreodată să dobândească, anume ne-a promis starea superioară de dumnezei după har (adică prin harul Dumnezeiesc, nu prin ființa noastră), după a Doua Sa Venire.

Foarte succint, schematic, aceasta este lucrarea de mântuire, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a realizat-o pentru noi prin Învierea Sa istorică, în urmă cu aproape 2000 de ani.

Să luăm aminte și la următorul aspect: la ce Dumnezeu avem noi! Cât de bun și smerit este Dumnezeul nostru! Pentru mântuirea noastră, El, Dumnezeu fiind, s-a lăsat a fi umilit și batjocorit, bătut și scuipat și omorât pe cruce gol, în văzul tuturor, a Mamei Sale, a ucenicilor Săi și a dușmanilor Săi, pentru ca astfel, după dreptate, să închidă de tot gura diavolului care ne avea în stăpânire; pentru că omul, păcătuind, ascultând de sfatul diavolului și nu de porunca lui Dumnezeu, s-a dat pe sine în stăpânirea tatălui păcatului; iar Mântuitorul, drept fiind și fără păcat, fără dreptate a pătimit de la diavolul, cel care a orchestrat din ascuns toate câte a suferit Mântuitorul și, astfel, diavolul nedreptățindu-L pe Domnul, a devenit dator lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a răscumpărat din ghearele lui.

Iubiți credincioși, să nu fim nepăsători față de Învierea Domnului și de lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, ci înțelegând cu mintea cele expuse mai sus, să și făptuim în acord cu ele, spre a noastră mântuire, pe care, să dea Domnul ca toți să o dobândim!

Fotografii Vinerea Mare – slujba Prohodului – 3 Mai 2024:

Fotografii slujba Învierii – 5 Mai 2024:

Sâmbătă, 30 martie 2024, din mila bunului nostru Dumnezeu și a Maicii Sale Sfinte, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a sosit și la Mănăstirea noastră, „Sfântul Nicolae – Sitaru”.

Aducem prinos de recunoștință Preasfinției Sale, Părintelui Episcop Timotei, dimpreună cu delegația care a făcut posibil acest minunat eveniment cu o încărcătură duhovnicească deosebită pentru toți cei care au fost prezenți.

Mulțumim, în primul rând, Preafericirii Sale, Părintelui Patriarh Daniel, pentru această bucurie unică, de a avea acest dar binecuvântat, această comoară neprețuită, aici pe vatra Mănăstirii Sitaru așezată în vechii Codrii ai Vlăsiei.

Vă mulțumim și vouă, dragii noștri creștini iubitori de Dumnezeu și de sfinți, care ați venit la chemarea Sfântului Cuvios Dimitrie și a Sfântului Nicolae, ocrotitorul chinoviei noastre, pentru a întâmpina așa cum ați știut voi mai bine, cu rugăciunea pe buze, îmbrăcați frumos în costume naționale, cu flori în mână și cu bucurie în suflet, pentru a-l cinsti cu cântări de laudă și a lua binecuvântarea și ajutorul sfântului.

Preoții și obștea sfintei mănăstiri, dimpreună cu credincioșii, au trăit momente de înaltă bucurie duhovnicească, rugându-se cu toții cu mare emoție și rostind canonul și acatistul Sfântului Dimitrie până la sosirea moaștelor.

S-au împărțit iconițe și cărticele cu acatistul sfântului, ca toți, într-o unitate, să se roage lui Dumnezeu și sfântului.

Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, este și va rămâne pentru credincioșii pământului românesc o comoară de mare preț și izvor de daruri nesfârșite pentru toți cei care se apropie de ea cu credință și cu duh de smerenie creștină.

Sfinții sunt prietenii și casnicii lui Dumnezeu, fii și moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Cinstim pe sfinții lui Dumnezeu, pentru că ei și-au încredințat viața slujirii Domnului și aproapelui și sunt acele exemple, modele vii, ale vieții trăite în Hristos, cu Hristos și pentru Hristos.

Viețile lor ne sunt izvor neprețuit de îndrumare pe calea mântuirii. Ca fii ai lui Dumnezeu în ceruri, ei mijlocesc neîncetat pentru noi la Părintele luminilor, ocrotindu-ne și ajutându-ne în lupta cu păcatul.

În scurta și fugara noastră călătorie pe oceanul acestei vieți trecătoare să urmăm și noi, creștinii, viața cea curată a Sfântului Cuvios Dimitrie, să cultivăm curăția inimii, bunătatea, smerenia, rugăciunea și milostenia cu care sfântul s-a împodobit ca și cu o haină de lumină, cât a viețuit în trup.

Aceste roade ale lucrării Duhului Sfânt să se sădească și să rodească și în inimile noastre de fii urmași ai Bisericii Apostolice, întemeiată de Hristos.

Pentru cei care, din diferite pricini, nu au putut veni la întâmpinarea Sfântului Dimitrie la mănăstirea noastră, „Sfântul Nicolae – Sitaru”, informăm că Pelerinajul cu moaștele Sfântului continuă și în luna aprilie, în București, după cum urmează:
1 aprilie – Protoieria Sector I Capitală
2 aprilie – Protoieria Sector II Capitală
8 aprilie – Protoieria Sector III Capitală
9 aprilie – Protoieria Sector IV Capitală
15 aprilie – Protoieria Sector V Capitală
16 aprilie – Protoieria Sector VI Capitală (sfârșitul pelerinajului)

De asemenea, în perioada 12-14 iulie 2024 va fi organizată la Catedrala Patriarhală Sărbătoarea aniversară a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, pentru împlinirea a 250 de ani de când ocrotește Municipiul București și tot teritoriul românesc.

Pe data de 12 iulie, la ora 20:00, va avea loc o procesiune, iar pe 13 iulie, de la 09:30 – Sfânta Liturghie oficiată de membrii Sfântului Sinod în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mulțumim și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toată lucrarea duhovnicească pe care o arată față de noi, oamenii, prin Biserica Sa cârmuită de Duhul Său Cel Sfânt!

Fotografii eveniment:

Video eveniment:

Însemnat prilej de bucurie și sfințire!

Pe data de 30 martie, cu ocazia împlinirii în acest an a 250 de ani de la aducerea la București a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, racla cu sfintele sale moaștele va fi purtată în procesiune prin întreg Protopopiatul Ilfov-Nord.

Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie va ajunge și la mănăstirea Sitaru, în jurul orei 16:00, unde va rămâne preț de 10 minute. În fruntea delegației se va afla Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, care va rosti cu această ocazie o rugăciune și îi va binecuvânta pe credincioșii prezenți.

Având în vedere raritatea unui astfel de eveniment, cât și prilejul de a ne umple de har, ca dar din partea Sfântului, vă invităm să-l întâmpinăm pe Sfântul Cuvios Dimitrie cum se cuvine, în număr cât mai mare, cu flori în mâini și cu rugăciune în inimi.

Detalii eveniment

Ultimele trei săptămâni au fost de pregătire, urmează cele 40 de zile de post, care, dacă numărăm zilele din calendar, se termină în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr, după care urmează opt zile de post desăvârșit și, la final, Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor, Ziua Învierii Domnului (5 mai).

Care este scopul postului?

Sfântul Ioan Casian, în prima dintre Convorbirile sale, menționează că scopul tuturor eforturilor ascetice ale creștinilor nu poate fi altul decât umplerea de dragoste curată, dumnezeiască, față de Dumnezeu și de semeni. La fel și postul, prin înfrânarea poftelor, care sunt exprimări ale voinței egoiste a trupului, redobândind stăpânire asupra trupului și, astfel libertatea sufletului, creștinul postitor își poate exprima dragostea fără împiedicarea patimilor.

Cuviosul Evagrie Ponticul, în lucrarea sa, Cele opt duhuri ale răutății, enumeră patimile de căpătâi, din care izvorăsc toate celelalte. Și, totodată, arată că fiecare dintre ele, în afară de mândrie și de slava deșartă (care au o stare independentă de celelalte putând să ispitească atât pe cel mai mare nevoitor, cât și pe cel mai trupesc om), decurg dintr-o patimă precedentă (toate fiind întrelegate precum verigile unui lanț).

Astfel, arată Cuviosul, sursa tuturor patimilor este lăcomia pântecelui (nu întâmplător și păcatul primilor oameni a fost reprezentat tot de neînfrânarea de la mâncare, pântecele fiind bine intuit de șarpele cel vechi ca punctul cel mai vulnerabil al omului).

Astfel, din lăcomie izvorăște desfrânarea, din desfrânare – iubirea de arginți –, din aceasta – întristarea, apoi mânia și lenea.

Prin post se taie rădăcina tuturor patimilor.
Dar, ce fel de post? Mai știm să postim?

Rânduiala în Postul Mare prescrie o singură masă pe zi, de luni până vineri, și aceea din alimente uscate (semințe, măsline, stafide, fructe), iar sâmbăta și duminica, două mese, cu ulei. Pentru mulți, această regulă pare ruptă de realitate. Toată lumea știe că, dacă nu mănânci, mori. La fel a zis și șarpele Evei, care, dacă a mâncat a murit.

Deci, să avem încredere în canoanele și rânduielile Bisericii, că harul lui Dumnezeu nu-l lasă pe cel care se nevoiește. De fapt, atunci când omul se află, pentru Dumnezeu, într-o nevoie, atunci se pogoară și harul, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10). Dar toate, cu binecuvântarea duhovnicului, fără de care tot efortul ascetic va fi lesne deturnat de vrăjmașul prin umflarea mândriei din noi.

Să ne bucurăm, deci, de zilele de luptă duhovnicească ce ne stau înainte, căci sunt spre mântuirea noastră și, să ne nevoim după putere, dar cu mărinimie de suflet, concentrându-ne nu atât pe partea negativă a înfrânări, adică abținerea de la anumite alimente, cât pe latura sa pozitivă: eliberarea minții de tirania patimilor și adunarea ei la rugăciune curată.

Post binecuvântat tuturor!

Pagina Facebook a Mănăstirii Sitaru

Deschide raport campanii sociale aici

La invitația domnului Cdor prof. univ. dr. Jipa Rotaru, ne-am bucurat sa participăm la deschiderea celei de a XIX-a ediții a Sesiunii de comunicări științifice “Retrăiri istorice în veacul XXI.”

Temele sesiunii actuale sunt dedicate Constituției de la 1923 și revenirea Dobrogei în granițele Țării, fapt petrecut la anul 1878, dar și comemorării marelui cărturar Dimitrie Cantemir de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 300 de ani.

Sunt anunțate peste 35 de prezentări tematice, autorii făcând parte din mediul academic, universitar, din cadrul Forțelor Armate, cercetători sau iubitori de istorie, între care am putea aminti nume sonore.

I-am îndemnat pe distinșii participanți să fie asprii cu istoria, să nu tăgăduiască adevărul istoric, să îl facă cunoscut prin mărturisire și să îl transmită generațiilor următoare; că nimic nu putem face fără Dumnezeu și datori suntem ca în rugăciunile noastre să cerem preoți rugători și râvnitori, dar și conducători vrednici, iubitori de neam și Țară.

Remarcabil este faptul că profesorul militar Jipa Rotaru, cu o activitate academică prodigioasă, a reușit să coaguleze în jurul personalității sale, oameni de mare valoare intelectuală și morală. Mai mult, a reușit ca în Câmpia Barăganului, într-o localitate cu puternice valențe istorice, prin prezența trecută a primului ministru, Barbu Catargiu, să aducă cercetarea științifică la un nivel nemaiîntâlnit pentru o așezare sătească.

Așadar, găsim cu putință ca într-o comună, unde caracterul predominant este agricultura, să se
nască și să fie susținute vreme de două decenii sesiuni de prezentări științifice naționale și internaționale, fapt care ne bucură și ne oferă un exemplu demn de a fi urmat.

Călătoria istorică a marilor momente din viața poporului român continuă pentru două zile, consecutive, spre bucuria tuturor participanților, ca adevărate retrăiri prin cunoaștere și aprofundare, într-un cadru ales și binecuvântat.

Pentru bucuria comuniunii și pentru frumusețea unei asemenea lucrări, a slujirii culturii prin știință, aducem prinos de recunoștință organizatorilor, dând slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!

Cu mila Bunului Dumnezeu am terminat acțiunile lunii septembrie, 2023, destinate pregătirii elevilor pentru școală.

Multe lipsuri și multe povești de viață găsim ascunse, trăite în chip smerit de de micuții care abia dau piept cu viața și lumea care îi înconjoară…o lume pe care o visează sa fie mai bună, plină de fericire, să nu mai fie dureri și nevoi…

Însă, spre rușinea noastră, noi, adulții care controlăm și orânduim această lume, în egoismul care ne caracterizează, nu suntem capabili, nici măcar pentru bucuria pruncilor noștri să oferim o lume mai bună, mai frumoasă, mai ancorată în iubirea de Dumnezeu și aproapele. Atât de rău am decăzut, atât de rău ne-am deformat spiritual, încât ne sacrificăm pentru scopuri mizerabile, chiar și proprii copii!

Parcă, nu ne mai ajunge sau nu ne mai încape pământul pe care cu atâta generozitate ni-l rânduiră Milostivul Dumnezeu.

Așadar, cugetând cu înțelepciune, negreșit, avem loc și de bine peste atâtea neputințe care încearcă lumea aceasta.

Și, intru bucuria de a lucra puțin spre binele aproapelui nostru, am reușit sa susținem patru comunități parohiale și două unități școlare.

Nu cu mult și cu nimic peste firea din ce se poate face, darurile noastre au mers către parohiile Moara Săraca și Netezesti din județul Ilfov, Olarii Vechi din județul Prahova, Fierbinți Târg din județul Ialomița și la unitățile școlare din Maia și Cosereni, județul Ialomița, acolo unde activează, ca profesor de religie, unul dintre tinerii noștri voluntari.

Va mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte, pentru sprijinul financiar sau material acordat!

Pentru împreună slujirea aproapelui, părinților Cornel Enache, Andrei Ghiaur, Tudor Rizea și George Tatu, dar și prof. de religie Theodor Stelian Davila, le mulțumesc cu bucurie!

Mulțumesc tinerilor voluntari, Melania si Bogdan, Andreea și George, Theodor Stelian, Omar și Florin Valentin, pentru binecuvântata osteneală, răbdare și dăruire!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

În data de 14 septembrie 2023, la Mânăstirea Sitaru a avut loc Recepția la terminarea lucrărilor de restaurare, conservare și punere în valoare.

Poate nu întâmplător, Inspectoratul de Stat in Construcții nu a avut o altă zi disponibilă pentru trimiterea inspectorului de specialitate în teritoriu, decât ziua binecuvântată a Înălțării Sfintei Cruci.
Credem că din mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care pe toate le rânduiește spre folosul omului, Proiectul de restaurare, conservare și punere în valoare a edificiilor din cadrul Ansamblului de monumente istorice ale Mânăstirii Sf. Nicolae-Sitaru (Balamuci) s-a derulat pe parcursul a 7 ani, iar lucrările de execuție pe parcursul a 3 ani, fiind finalizate la data de 31 mai 2023.

Toată jertfa și toate strădaniile acestor ani, au fost încheiate și dăruite Bunului Dumnezeu, ca o aleasă ofrandă, înălțată la zi de mare praznic, simbolic, întru mulțumirea și mângâierea tuturor celor ce s-au ostenit.

La final, aducem prinos de recunostinta, multumire și prețuire, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Domnului Președinte al Consiliului Județean Ilfov, Hubert Petru Ștefan Thuma, Domnului Primar al comunei Nuci, Vasile Georgel, Domnului Primar al comunei Grădiștea, Mihail Toma, reprezentanților ADR București-Ilfov, reprezentanților Ministerului Culturii și colaboratorilor direcți, consultanți, proiectant, constructor și restauratori!

Un proiect complex care a implicat multă muncă și determinare cu mii de ore petrecute la birou sau pe șantier ca mulțumirea unei lucrări împlinite să se regăsească în admiterea recepției, acordată de Comisia de recepție, membrii acesteia apreciind, unanim, eforturile depuse și rezultatul final al lucrărilor.

Execuția lucrărilor s-a realizat pe baza Autorizatiei de construire nr. 1/2020, emisă de UAT Nuci, valoarea totală a proiectului fiind de 8.544.807,28 lei cu TVA. Valoarea TVA de 1.364.296,96 lei este nedeductibilă și rămâne la bugetul de stat, conform Certificatelor de nedeductibilitate, eliberate de ANAF.

Comisia de recepție la terminarea lucrărilor a fost desemnată prin Hotărârea nr. 063/2023, dată de Consiliul Economic al Mânăstirii Sitaru, conform HG 293/1994, fiind compusă de reprezentanții, Arhiepiscopiei Bucureștilor, UAT Județul Ilfov, UAT Nuci, ISC Ilfov, Direcția Județeană pentru Cultură Ilfov, Ministerului Culturii (2 specilaliști) si prezidată de Ierom. Hrisostom Iorgulescu.

La recepție au fost invitați să participe, proiectantul, constructorul și specialiștii restauratori pe toate cele trei categorii, piatra, lemn și frescă, secretariatul comisiei fiind asigurat de diriginții de șantier, coordonați de domna inginer Victoria Jipa. Rezultatul final al Comisiei de recepție a fost a fost întărit prin semnătura reprezentantului legal al beneficiarului, părintele stareț, Arhim. Natanael Haraga.

Prin recepția lucrărilor s-a încheiat o importantă etapă, edificiul urmând să intre în perioada de garanție până la data de 30-11-2028. Conform condițiilor de accesare a fondurilor europene, timp de 5 ani, beneficiarul este obligat să nu schimbe destinația de folosință , iar noi, nădăjduim ca niciodată și până la sfârșitul veacurilor chinovia Sfântului Nicolae să nu își piardă slujirea și misiunea pentru mântuirea neamurilor.

Precizăm, cu recunoștința cuvenită, că acest proiect nu era cu putință a prinde viață fără sprijinul nemijlocit al Consiliului Județean Ilfov care a asigurat cofinanțarea de 2% și toate cheltuielile neeligibile, însă absolut necesare. Diferența de 98% din valoarea eligiblă a proiectului a fost asigurată din fondurile europene pe Axa 5/5.1(Patrimoniul cultural), prin Ministerul Dezvoltării și Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov.

Smerită mulțumire și plecăciunea inimilor noastre le aducem Sfântului Nicolae pentru purtarea de grijă și îngăduința de a-i primenii casa…

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!