Hristos a Înviat!
Iubiți credincioși, astăzi este Ziua Învierii, astăzi este ziua mântuirii noastre! Domnul Hristos a pătimit, a murit și a înviat cu trupul și în acest fel ne-a mântuit. Mai precis, mântuirea noastră, adică izbăvirea de robia păcatului și a morții, s-a petrecut astfel:
Așa cum citim în cartea Facerii, moartea a intrat în lume în urma păcatului primilor oameni, ca limitare a răului, pentru ca cei răi să nu trăiască etern pe pământ. Pentru ca omul să nu mai moară era necesar să nici nu mai păcătuiască; un om care s-ar fi născut fără păcatul strămoșesc (adică zămislirea sa petrecându-se fără patimă) și care n-ar fi păcătuit absolut deloc în viața sa, acela s-ar fi mântuit pe el însuși, fiindcă moartea n-ar fi avut vreun drept asupra lui, iar dreptatea lui Dumnezeu n-ar fi permis diavolului să se atingă de viața lui și, astfel, ar fi trăit etern cu trupul în această lume.
De-a lungul generațiilor, însă, nu s-a născut vreun astfel de om și nici nu s-ar fi putut naște vreodată, din cauza firii noastre stăpânite de păcat și din cauza diavolului care în toată istoria omenirii a vegheat ca să nu se petreacă acest lucru.
De aceea, era necesar să se intervină Însuși Dumnezeu și să se întrupeze, pentru a birui El pentru noi deplin moartea.
Domnul Hristos s-a născut fără păcatul strămoșesc, din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, n-a păcătuit deloc în toată viața sa pământească și, fiind drept și fără prihană, a fost omorât prin uneltirea diavolului (căci, fiind fără păcat, n-ar fi putut muri altfel decât prin ucidere, căci nici n-ar fi îmbătrânit, precum scrie Sfântul Grigorie Palama).
În acest fel Dumnezeu a rânduit ca sufletul unui Drept, Fiul Său, să ajungă pe nedrept în iad, în Împărăția morții, ca un biruitor, nu ca un osândit, pentru a-i scoate pe toți cei ce muriseră de la începutul lumii și care, după propovăduirea Evangheliei în iad, au acceptat-o (I Petru 3:18-20); iadul neavând vreo putere asupra Lui, datorită neprihănirii Sale, nu a putut să se opună voinței Lui de a scoate sufletele celor de acolo.
Apoi, încheind această lucrare, Domnul Hristos a înviat cu trupul transfigurat, pnevmatizat, adică înduhovnicit (plin de harul Duhului Sfânt), ridicând în acest fel nivelul de existență al trupului Său.
Până aici, Domnul Hristos a realizat mântuirea Sa și a celor ce până la El, murind, ajunseseră în iad, precum și a căpătat, după dreptate, putere asupra morții și a stabilit o viitoare înviere a tuturor oamenilor.
Biruința asupra morții a fost realizată prin Învierea Sa. Dar cum realizează, oare, Domnul mântuirea efectivă a noastră? Domnul Hristos ne-a lăsat, cu puțin înainte de Pătimirea Sa, anticipat, Taina Tainelor, adică Euharistia. În zilele noastre, în cadrul Sfintei Liturghii, pâinea și vinul se prefac, prin harului Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele lui Hristos.
Prin Împărtășirea reală cu Trupul și Sângele Domnului Hristos Înviat, ne împărtășim cu Trupul Său pnevmatizat și introducem în ființa noastră Trupul Celui care a biruit moartea. În acest fel, devenind una cu Hristos, vom avea același parcurs al vieții ca și El: chiar de vom muri, vom învia și noi cu trupuri pnevmatizate, înduhovnicite, spre viața veșnică.
De aceea zice Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”(Ioan 6:53-54).
Starea de existență a Omului Hristos după Înviere este superioară celei de dinainte (înainte de căderea protopărinților, trupul omenesc se afla într-o stare de existență necoruptă de păcat; după căderea în păcat, trupul omenesc a devenit păcătos, în dezacord cu sufletul, și astfel, firea omenească a devenit coruptă de păcat; iar după Învierea Domnului, firea omenească a Sa, El fiind Dumnezeu, a fost ridicată la gradul maxim de existență a sa, adică pnevmatizarea sau umplerea de harul dumnezeiesc, depășind astfel starea de dinainte de căderea în păcat a protopărinților).
După Înviere, Domnul Hristos se face nevăzut cu trupul, într-o clipă, lui Luca și lui Cleopa; la Apostolii Săi intră prin ușile încuiate; iar la patruzeci de zile de la Înviere, se înalță la cer cu trupul.
Puterea supranaturală dată trupului Său pnevmatizat o va da Domnul tuturor celor care se vor mântui, la învierea de obște, în ziua cea de apoi. Cu toate acestea, învierea cu trupurile nestricăcioase și nemuritoare este un dar pentru toți oamenii, drepți și păcătoși.
Prin Întruparea, moartea și Învierea Sa, Domnul Hristos a ridicat firea omenească la o stare de existență superioară celei paradisiace de la începutul lumii. Deci, lucrarea de mântuire săvârșită Domnului Hristos nu numai că ne-a izbăvit de moarte, dar ne-a dat și ceva în plus, ceva ce oamenii nici nu sperau vreodată să dobândească, anume ne-a promis starea superioară de dumnezei după har (adică prin harul Dumnezeiesc, nu prin ființa noastră), după a Doua Sa Venire.
Foarte succint, schematic, aceasta este lucrarea de mântuire, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a realizat-o pentru noi prin Învierea Sa istorică, în urmă cu aproape 2000 de ani.
Să luăm aminte și la următorul aspect: la ce Dumnezeu avem noi! Cât de bun și smerit este Dumnezeul nostru! Pentru mântuirea noastră, El, Dumnezeu fiind, s-a lăsat a fi umilit și batjocorit, bătut și scuipat și omorât pe cruce gol, în văzul tuturor, a Mamei Sale, a ucenicilor Săi și a dușmanilor Săi, pentru ca astfel, după dreptate, să închidă de tot gura diavolului care ne avea în stăpânire; pentru că omul, păcătuind, ascultând de sfatul diavolului și nu de porunca lui Dumnezeu, s-a dat pe sine în stăpânirea tatălui păcatului; iar Mântuitorul, drept fiind și fără păcat, fără dreptate a pătimit de la diavolul, cel care a orchestrat din ascuns toate câte a suferit Mântuitorul și, astfel, diavolul nedreptățindu-L pe Domnul, a devenit dator lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a răscumpărat din ghearele lui.
Iubiți credincioși, să nu fim nepăsători față de Învierea Domnului și de lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, ci înțelegând cu mintea cele expuse mai sus, să și făptuim în acord cu ele, spre a noastră mântuire, pe care, să dea Domnul ca toți să o dobândim!