Ultimele trei săptămâni au fost de pregătire, urmează cele 40 de zile de post, care, dacă numărăm zilele din calendar, se termină în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr, după care urmează opt zile de post desăvârșit și, la final, Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor, Ziua Învierii Domnului (5 mai).

Care este scopul postului?

Sfântul Ioan Casian, în prima dintre Convorbirile sale, menționează că scopul tuturor eforturilor ascetice ale creștinilor nu poate fi altul decât umplerea de dragoste curată, dumnezeiască, față de Dumnezeu și de semeni. La fel și postul, prin înfrânarea poftelor, care sunt exprimări ale voinței egoiste a trupului, redobândind stăpânire asupra trupului și, astfel libertatea sufletului, creștinul postitor își poate exprima dragostea fără împiedicarea patimilor.

Cuviosul Evagrie Ponticul, în lucrarea sa, Cele opt duhuri ale răutății, enumeră patimile de căpătâi, din care izvorăsc toate celelalte. Și, totodată, arată că fiecare dintre ele, în afară de mândrie și de slava deșartă (care au o stare independentă de celelalte putând să ispitească atât pe cel mai mare nevoitor, cât și pe cel mai trupesc om), decurg dintr-o patimă precedentă (toate fiind întrelegate precum verigile unui lanț).

Astfel, arată Cuviosul, sursa tuturor patimilor este lăcomia pântecelui (nu întâmplător și păcatul primilor oameni a fost reprezentat tot de neînfrânarea de la mâncare, pântecele fiind bine intuit de șarpele cel vechi ca punctul cel mai vulnerabil al omului).

Astfel, din lăcomie izvorăște desfrânarea, din desfrânare – iubirea de arginți –, din aceasta – întristarea, apoi mânia și lenea.

Prin post se taie rădăcina tuturor patimilor.
Dar, ce fel de post? Mai știm să postim?

Rânduiala în Postul Mare prescrie o singură masă pe zi, de luni până vineri, și aceea din alimente uscate (semințe, măsline, stafide, fructe), iar sâmbăta și duminica, două mese, cu ulei. Pentru mulți, această regulă pare ruptă de realitate. Toată lumea știe că, dacă nu mănânci, mori. La fel a zis și șarpele Evei, care, dacă a mâncat a murit.

Deci, să avem încredere în canoanele și rânduielile Bisericii, că harul lui Dumnezeu nu-l lasă pe cel care se nevoiește. De fapt, atunci când omul se află, pentru Dumnezeu, într-o nevoie, atunci se pogoară și harul, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:10). Dar toate, cu binecuvântarea duhovnicului, fără de care tot efortul ascetic va fi lesne deturnat de vrăjmașul prin umflarea mândriei din noi.

Să ne bucurăm, deci, de zilele de luptă duhovnicească ce ne stau înainte, căci sunt spre mântuirea noastră și, să ne nevoim după putere, dar cu mărinimie de suflet, concentrându-ne nu atât pe partea negativă a înfrânări, adică abținerea de la anumite alimente, cât pe latura sa pozitivă: eliberarea minții de tirania patimilor și adunarea ei la rugăciune curată.

Post binecuvântat tuturor!

Pagina Facebook a Mănăstirii Sitaru