Opens in a new tab

Campaniile umanitare continuă...

Ne-a învrednicit Milostivul Dumnezeu sa rânduim câteva acțiuni de suflet pentru începutul de an.

La începutul lunii, la sugestia părintelui Caesar Crantea de la Parohia Micsunesti, jud. Ilfov, cu sprijinul d-lui padurar Adrian, un om necăjit, marcat de neputințe fizice, a beneficiat de 1 mc de lemne pentru foc.

Astăzi, intru cinstea și pomenirea marilor ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gura de Aur, am întreprins doua activități, încercând pe cât ne-a fost cu putință sa împletim cultura și educația cu milostenia, după modelul marilor corifei ai filatropiei creștine și dascăli ai pocăinței.

Peste 200 de manuale au fost asigurate Scolii Generale din comuna Cărbunești, județul Prahova, beneficiind de o buna colaborare cu preotul paroh Constantin Manea și directorul instituției de învățământ.

Ulterior, ne-am deplasat în localitatea Nucșoara, județul Prahova, locul de baștină al marelui cărturar Eufrosina Poteca.

Aici, părintele paroh Adrian Bondoc, bun gospodar și cu inima mare, ne-a prezentat realitățile specifice unei parohii de munte, conducându-ne la casele celor aflați în dificultăți.

Pe drumuri șerpuite, abrupte sau în pante, ușor, ușor, lăsăm în urma noastră vatra satului și urcam pe plai ca într-o neînțeleasa întruchipare a Taborului, a urcării sufletului către neapusa veșnicie…și, parca, asfințitul ne scalda într-o dulce și nefireasca lumina, iar casele muntenilor, par a fi rupte din povesti de basm… O liniște cutremurător de odihnitoare te cuprinde, iar timpul piere se rupe de noi, se uneste cu Cel din care și-a luat naștere, curgere…pentru moment el nu mai există, nu mai poate fi măsurat, nu mai poate fi cernut!

După bucuria dăruirii, coborâm pentru o ultima întâlnire cu frumoasa biserica a satului, refacuta cu multa truda și dragoste.

La întoarcere, ma gândeam la nemasurata bunătate a lui Dumnezeu, revărsata peste noi în chip și chip, după tainele Sale cele nepătrunse…frumoasa, aleasa și binecuvântată zi!

Va mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat!

Mulțumim părinților parohi pentru colaborare, primire și însoțire!

Mulțumim voluntarilor… Bogdan, Ștefan, Sebastian, Georgiana preoteasa și echipa, Florin și Adrian pădurarul…pentru implicare!

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

PS… Pt. luna ianuarie s-au alocat următoarele sume:
-500 lei – lemne
-2.305 lei – pachete alimentare, dulciuri și produse de igiena
-4.707 lei – pt un nr de 206 manuale scolare
-1000 lei – pt 2 burse (1 student și 1 elev cu autism pt recuperare medicală)

Pt luna februarie avem alocat 1400 lei pt echipare a 2 elevi cu garderoba completa si rechizite, în vederea diminuării riscului de abandon școlar

Continuam campaniile… Va mulțumim!

Fotografii eveniment