Opens in a new tab

Campaniile umanitare continuă...

Zi de hram și binecuvântare la Parohia Sitaru, jud. Ilfov…

Ne-a învrednicit Milostivul Dumnezeu, de marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, la invitația părintelui paroh sa trăim bucuria slujirii și a întâlnirii cu cei mici.
Parintele Petruș Boboc, inimos și implicat în realitățile cotidiene ale satului romanesc, ne-a primit cu dragoste, prezentându-ne frumoasa comunitate parohială pe care o păstorește.

Aici, am experimentat întâlnirea dintre generații, așezarea înțeleaptă a bătrânilor, grija mamelor pentru cumințenia pruncilor, aduși pentru a gusta din Potirul Vieții și voioșia școlarilor care animă întreaga suflare a bisericii cu tinerețea lor… Și binecuvantat este cuvântul care zice ca “bine și frumos este a locui frații împreună!”

Întru preacinstirea Maicii lui Dumnezeu am adus ofranda dumneavoastră pentru școlarii cu posibilități materiale reduse, care în luna septembrie vor începe cursurile.

Le-au fost dăruite ghiozdane echipate cu rechizite, produse de igiena și o mica punguta cu dulciuri.

Pe școlari, i-am văzut fericiți, bucuroși pentru darul primit și încântați ca Moș Crăciun, de la atâta căldură, a început sa umble la copii care sunt cuminți și sa aducă puțin din cele trebuincioase pentru școală.

Preț de câteva clipe am retrăit anii copilăriei aducându-mi aminte de momentele în care mama ma pregătea pentru noul an școlar…timpuri minunate și nevinovate când ma grăbeam din răsputeri sa ma fac om mare!

Și cum timpul fuge ca o pasare, iată-ne prinși într-o alta dimensiune a vieții…

Va mulțumim tuturor pentru donații și implicarea de suflet cu care ne susțineți!

Mulțumim Parohiei Sitaru și părintelui paroh Petruș Boboc pentru avramica primire!

Mulțumim tinerilor voluntari… Bogdan, Melania și Marius…pentru toată osteneala!

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

PS: Continuăm campania de a asigura ghiozdane și rechizite pentru elevi…

Fotografii eveniment