Opens in a new tab

Bucurie din bucurie

Sâmbăta, elevii de la Scoala Generala din Snagov, județul Ilfov, alături de cadrele didactice, părinți și părintele Dănuț Apostol, au avut bucuria de a vizita mănăstirea noastră.

Micuții s-au familiarizat cu lăcașul de cult, au avut șansa de a înțelege ce se întâmplă în Sfântul Altar, în cadrul unui atelier tematic.
Bineînțeles, atracția principala au fost evanghelia, sfintele vase, chivotul și alte obiecte de cult, vizionate sau atinse pentru întâia oară.
Ulterior, am vizitat bucătăria unde au văzut vase mari și o soba pe măsură la care tocmai se pregăteau bucatele pentru prânz.
După introducerea dedicata viețuirii de zi cu zi a monahilor, animalutele din micro ferma mănăstirii au reprezentat interesul inedit pentru micii școlari.

Putin sfiosi în fata vacutelor, prea mari pentru o joaca pe cinste, cei mici și-au făcut repede prieteni, alergând după purceluși, admirând vițeii, mângâind un cățeluș dornic de iubire și oferind întreaga lor atenție, micutelor rățuște.
Nici pisicile nu au scăpat nesmotocite, înțelegând parca dragostea copiilor, motiv pentru care le-au oferit multă tandrețe. Între toate, motanul negru, Zgaibarici și-a arătat întreaga disponibilitate, dând dovada de multa răbdare… Parca nu-i ușor sa fii alintat de cel puțin 20-30 de copii…
Și întru toată zarva, plina de clinchete vesele, timpul s-a oprit din iureșul altor obligații. Am zâmbit și noi pe săturate, lăsându-ne sufletele, pentru câteva clipe, sa se gudure de copilăria de alta dată. Sublima și nepamanteana copilărie, aidoma ingerestilor cete care cu bucurie, neîncetat, slavoslovesc pe Domnul!

Vizita “îngerilor pământeni – copiii” este revărsare de har, de binecuvântare, izvorâte din iubirea nesecata a Domnului, pe care, adesea, nu o înțelegem.

Trăim între îngeri și nu deslușim nimic din taina și dragostea lui Dumnezeu, revărsate cu prisosință asupra noastră…și cât de goi rămânem în zbuciumul unei zile pline de trudă…

Cu bucurie și recunoștință, mulțumim părintelui Dănuț Apostol, colegilor sfinției sale din corpul didactic și părinților, pentru dragostea cu care ne-a cercetat, oferindu-ne acest prilej de mângâiere sufletească!

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Fotografii eveniment