Restaurări Mănăstirea Sitaru - Gropnița ctitorilor și a descendenților
În cadrul programului de restaurare, conservare și punere în valoare al Ansamblului de monumente istorice al Mânăstirii Sf. Nicolae-Sitaru, cod SMIS 119517, în perioada octombrie 2022 și mai 2023 au fost realizate următoarele lucrări de execuție:
Gropnița ctitorilor și a descendenților
• finisaje și tratamente ale zidăriei de cărămidă
• montare bandă led
• prelevarea și selectare osemintelor
• curățarea osemintelor și identificare numărului celor înmormântați (18 cranii intacte și alte câteva parțiale, peste 25 de persoane. Conform minimelor evaluări antroposcopice ale craniilor, înre cei înmormântați se află femei, copii și adolescenți.)
• așezarea în criptă a rămășițelor pământești prin poziționarea osemintelor, conform constituției scheletice a corpului uman
• stropirea osemintelor cu vin și untdelemn, precum și săvârșirea slujbei de reînhumare
• acoperirea rămășițelor pământești ale ctitorilor cu un frumos veșmânt brodat
• montarea geamului de sticlă protector
Lucrările de execuție au fost încheiate la data de 31 mai 2023, iar în acest sens, executantul general a emis adresa de înștiințare.
În perioada imediat următoare sunt organizate recepțiile lucrărilor.
Coordonator de proiect,
Ierom. Hrisostom Iorgulescu
