Opens in a new tab

Campaniile umanitare continuă...

Naieni, județul Buzău, o localitate parca rupta de lume în care timpul se rupe de orice înțelegere omeneasca și se unește cu veșnicia.

De cum urci din drumul național care leagă orașul Mizil de municipiul Buzău, pe versantul sud-estic, întâlnești podgorii întinse de vita de vie. Aici, vreo patru dezvoltatori renumiți au reușit sa biruiască economia de tranziție, specifica zonei, dezvoltând domenii viticole care te duc cu gândul la dealurile Toscanei, Calabria sau alte zone prolifice ale Europei cu tradiție în cultura vitei de vie și a procesului de vinificație.

Totuși, cu un potențial enorm, zona rămâne slab dezvoltata economic. Întâlnești aproape la fiecare casa o platantie de vita de vie, săpată și frumos legata pe nesfârșite rânduri între spalieri. Multa muncă și multa dăruire, iar la final vinul nu primește mai mult de 8 lei pe litru, dacă este bun.
Oamenii se zbat între subzistență și cel mult condiția de mijloc, iar un sat îți oferă șansa să întâlnești, fără exagerare, între 20 și 50 de cazuri sociale, raportat la 100 / 250 de familii.

L-am întâlnit pe omul bucuriei, osardnicul părinte Constantin Clapa. Având glas domol și nu mai puțin de 10 copii, sfinția sa este neobosit, slujind la 4 sate pe o arie destul de însemnată. Nu se vaita și își face vreme și pentru alte activități complementare pastoratiei. Promovează portul popular și manifesta multă grija fata de bătrâni și familiile cu mulți copii.

Astăzi, pe cărări șerpuite, printre dealuri, pe caldaramuri de piatră calcaroasa, căci vestit este calcarul de Naieni, am cutreierat pe la porți și prin curțile muntenilor ca să le dăm binețe și sa le dăruim puțin din cele ce Bunul Dumnezeu a rânduit.

Bătrânii singuri, intru poverile vieții, dar si mulți micuți, adesea câte patru sau câte șase într-o casă, s-au desfatat cu zâmbete largi, uneori cu lacrimi, negandind nici-de-cum, ca la
ceas de seara, preotul și oameni de departe, vin sa le aducă daruri.

Așadar, multe suflete se roagă pentru noi cu doriri de sănătate și pace de la Datatorul a toate…mare lucrare sa avem în fața Domnului atâția apărători care dau mărturie pentru putina noastră faptă.
Priveam ca într-o nostalgica poveste crengile pline de promoroaca, iar cu ochii cautam peste culmea nord-vestica, peste vârf, către Satul Dacic, un rai preafrumos, cautat de mulți turiști în perioada verii.

Coborând, satul se lasă în urma noastră și se așterne liniștea.
Civilizația se lasă învinsă de ceasurile nopții, de frigul și vântul lui decembrie, iar bătrâna doamna-iarna, ușor, ușor, începe sa domneasca ca o împărăteasa aleasă.
Lătratul câinilor amintește ca acolo, la Vârf, din neam în neam, își duc osteneala vieții oameni frumoși, parca rupți din alta lume, o lume a înțelesurilor profunde, tainice, nepieritoare, în care natura, omul și veșnicia, coexista, sunt indisolubile, trăiesc deplin, doar împreună.

Va mulțumim tuturor celor care donați nu doar din avutul material, dar mai ales din comoara inimii…prin dumneavoastră mulți necăjiți, în prag de Sfinte Sărbători, capătă nădejde în Dumnezeu și le sunt luminate simțirile duhului!

Mulțumim părintelui Constantin Clapa, cântărețului bisericesc și domnului Constantin Apostol, fiu al satului Vârf, pentru primire și împreună-petrecerea la pas mărunt, întru slujirea aproapelui!
Mulțumim cu recunoștință tinerilor voluntari, care, adesea, își jertfesc viata personala de familie pentru organizarea logistica a campaniilor (cumpărături, pregătiri pachete, transport etc), între care amintesc: Sebastian Apostol, Bogdan Prisacaru, Andreea Corneci și echipa!

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Fotografii eveniment