Campaniile umanitare continuă...
În sâmbăta lui 23 octombrie, anul mântuirii 2021, ne-a învrednicit Milostivul Dumnezeu sa urcam pe dealurile Istritei.
În sud-vestul județului Buzău ca niște străjeri tăcuți, dealuri mitice cu povesti milenare, se ridica brusc din Campia Română, menite, parcă, sa apere și sa salasluiasca într-insele viata multor milioane de munteni, în trecerea neoprita a timpului.
Preț de o zi am descoperit comuna Naeni. Așezarea are un potențial turistic (cultural și istoric) deosebit…morminte tracice, biserica din vârf, chilia lui Ambrozie și satul dacic – loc pentru manifestări religioase, culturale și educationale.
Cu multa dragoste ne-a întâmpinat părintele paroh Constantin Clapa.
Dansul slujește prin rotație la 3 biserici…comunitati mici și multe dificultăți, mai ales materiale.
Parintele, om cu duh bun, ne-a purtat la pas mărunt prin satele păstorite de sfinția sa, cercetând fiecare caz în parte.
Bătrâni singuri, alții părăsiți de copii, familii cu mulți copii, familii mono parentale sau copii abandonați, crescuți de bunici ori mătușe…căci, te uimești pana unde poate sa ajungă neputința umana și întunecimea sufletului…iar cei nevinovați sunt intotdeauna victime!
Darurile au fost primite cu bucurie, iar mulțumiri am primit chiar și pentru simplul fapt ca le-am deschis poarta…nadejde și mângâiere, fericirea de a vedea ca Dumnezeu te cercetează prin străini, deci nu te-a uitat, nu te-a părăsit…
Exista multe suflete încercate, iar față de ei suntem cu adevărat fericiți…cred ca nu am fi în stare, nici pe sfert, sa purtam crucea răbdării și a încercării lor!
Așadar sa mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și sa-i fim recunoscători pentru vrednicia la care ne-a chemat…aceea, ca din bunătățile noastre pământești sa fericim pe cei necăjiți și încercați.
La sfârșitul unei zile binecuvântate am zâmbit la camera foto, într-o frumoasa poză de grup și ne-am primenit în casa familiei Apostol la o buna gustare și un ceai fierbinte…
Si pentru ca am fost cuminți, am primit struguri și must proaspat, dar și o lecție, pe viu, de stoarcere a strugurilor în teasc…moștenire sfântă a viticultorilor de pe dealurile însorite ale Istritei.
La finalul zilei coboram pe drumurile abrupte și serpuite, lăsând în urma noastră silueta zvelta a bisericii din Vârf…
Va mulțumim tuturor donatorilor pentru contribuții și efortul depus…stiu ca fiecare în parte aveți nevoile și încercările dvs!
Mulțumim tinerilor voluntari… Bogdan, Mihai, Andreea și George…pentru colaborarea necondiționată!
Mulțumim Pr Constantin Clapa și familiei Apostol pentru bunatatea cu care ne.au primit!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
