Campaniile umanitare continuă...
Ne-a învrednicit Milostivul Dumnezeu sa împlinim două lucrări sociale în Duminica Tuturor Sfinților și în preserbarea cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Corifei ai cuvântului și mari filantropi în toată fapta cea buna, marii Apostoli Petru și Pavel se identifica a fi exemple vii de credință, de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu și de slujire a aproapelui. Ei reprezintă, deopotrivă, răsăritul și apusul creștin, născut din plamada Evangheliei, din Jertfa lui Hristos, din martiriul miilor de mucenici și din fericita nevoință a cuviosilor pustnici.
Așadar, exemplul lor de abnegata jertfă ne determina sa luptăm cu duhul egoist al acestei lumi și prin milostenia creștină, sa ne deschidem inimile către Dumnezeu și către aproapele.
În cadrul programului “Susține un elev!” am asigurat haine, încălțăminte, rechizite și dulciuri pt un elev din clasa a patra de la Școala Generală Nuci, jud. Ilfov.
Ulterior ne-am deplasat la Parohia Olarii Vechi din județul Prahova, păstorita cu dragoste și râvnă de preoții Cornel Neagu și George Tatu.
Frații preoți ne-au primit cu bucurie, prezentandu-ne pe cei aflați în dificultate.
Prin buna organizare a preoților, cei prezenți au primit darurile alimentare și produsele de uz gospodăresc, menite sa le ofere un mic sprijin și bucuria de a fi cercetați cu părintească grijă.
Va mulțumim tuturor pentru implicare și pentru donațiile acordate!
Mulțumim echipei de voluntari…Bogdan și Melania, George și Andreea, Florin și toți ceilalți prezenți la sesiunea de pregătire a pachetelor!
Mulțumim prof Lililiana Pantoianu și prof Daniela Andreescu pentru colaborare!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
