„Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Balamuci, judeţul Ilfov”
“Ansamblul Mănăstirea Balamuci” cunoscută şi sub denumirea “Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru”, situată în sat Balta Neagră, comuna Nuci, judeţul Ilfov, intenţionează demararea proiectului „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural din Ansamblul de monumente istorice al Mănăstirii Balamuci, judeţul Ilfov”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 ” Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.”
Proiectul investiţional propus va avea un impact pozitiv pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere culturală. La nivelul “Ansamblului Mănăstirea Balamuci” cunoscută şi sub denumirea “Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru” sunt necesare măsuri pentru punerea în siguranţă a integrităţii monumentului, punerea în valoare a obiectivului şi pentru revigorarea activităţilor religioase de masă şi culturale, care din momentul intensificării lor pot genera un aflux sporit de vizitatori. În acest context, proiectul are ca obiectiv general restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi arhitectural al “Ansamblului Mănăstirea Balamuci” cunoscută şi sub denumirea “Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru” pentru generaţiile viitoare şi facilitarea accesului publicului larg la colecţiile de artă.
Obiectivele specifice conexe obiectivului general sunt: protejarea şi conservarea patrimoniului cultural pentru generaţiile viitoare, facilitarea accesului la patrimoniu a publicului larg prin punerea în valoare şi promovarea muzeului local şi dezvoltarea comunităţilor locale prin revitalizarea patrimoniului natural şi cultural.
Lucrările care se propun pentru îndeplinirea obiectivului general şi obiectivelor specifice sunt: realizarea unui sistem de colectare şi dirijare a apelor din incintă astfel încât să nu mai alimenteze terenul de fundare, realizarea unor centuri exterioare asociate între ele la interior cu tiranţi aparenţi sau introduşi în zidărie prin forarea unor canale longitudinale şi transversale care să împiedice deschiderea fisurilor bolţilor, refacerea continuităţii zidurilor prin injectarea fisurilor cu lapte de ciment, restaurarea picturii, restaurarea uşii din lemn masiv de la intrarea în biserică, eliminarea umidităţii din zidurile bisericii.
“Ansamblul Mănăstirea Balamuci” cunoscută şi sub denumirea “Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru” este situat pe un promontoriu înconjurat de o depresiune adâncă de cca. 3m, dincolo de care se întinde o pădure. Se spune ca acest promontoriu era, în urmă cu 2 secole, înconjurat de apa râului Ialomiţa, fiind de fapt o insulă. Terenul ocupat de mănăstirea propriu-zisă, adică de zona cuprinsă între zidurile de incintă, este de 9353,53 mp şi este o suprafaţă relativ plată, fără denivelări sau accidente vizibile.
Proiectul va contribui la creşterea importanţei turismului şi culturii, respectând principiile dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului prin consolidarea şi conservarea moştenirii culturale a Ansamblului Mănăstirii Balamuci cunoscută şi sub denumirea “Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru”.
