Blogul manastirii Sitaru Blogul manastirii Sitaru

Goldex

Manastirea Sitaru © 2016

Site realizat de PanoramicView.ro

Urmareste-ne pe facebook

ISTORICUL MANASTIRII

Cauta in site:

istoricul sfintei manastiri "sfantul nicolae - sitaru"

Intinderea Codrilor Vlăsiei a constituit o străveche vatră sihăstrească având multe asezări monahale (schituri şi chili izolate) situate pe insule, în mijlocul râurilor şi lacurilor din această regiune. 1

Mănăstirea ,, Sfântul Nicolae” este situată în partea de nord-est a judeţului Ilfov, în pădurea din apropierea satului Sitaru din comuna Grădiştea, fapt pentru care este cunoscută şi sub numele de ,, Mănăstirea Sitaru”. Movila pe care a fost construită Mănăstirea fusese, iniţial, o insulă în mijlocul apelor Ialomiţei. Şi în prezent, în anii ploioşi, când apele Ialomiţei cresc, zona din jurul Mănăstirii se umple de apă, iar movila redevine o insulă.

Documentele atestă faptul că, încă din secolul al XIV-lea, această regiune constituia proprietatea familiei Greceanu care a construit pe această moşie un frumos palat boieresc (astăzi ruinat), precum şi biserica familiei din satul Greci. La începutul secolului al XVII-lea, moşia Greci devenise proprietate a Mănăstirii Snagov, fiind donată de un strămos al lui Papa Greceanu.

In anul 1625, Jupân Papa Greceanu, în calitate de urmaş al celor care făcuseră donaţia, a răscumpărat o treime din această moşie. Pe insuliţa din mijlocul Ialomiţei, înainte de zidirea actualei Mânăstiri ,, Sfântul Nicolae – Sitaru”, a existat un mic Schit a cărui vechime nu se cunoaşte.

Deţinem informaţia că, din secolul al XVI-lea, în acest loc se afla ,,o bisericuţă” de lemn cu hramul ,,Sfeti Nicolae” abia îngrădită de nişte sfinţi pustnici pădureţi”.2 Ea a rezistat până în secolul al XIX-lea. 3 picioare, iar St. D. Greceanu (op. cit., p.21) afirmă că în 1861 mai erau vizibile doar ruinele temeliei. Astăzi au dispărut şi acestea.

Intemeietor al Sfintei Mânăstiri ,,Sfântul Nicolae”, Jupân Papa Greceanu este străbunicul lui Constantin Brâncoveanu (prin fiica sa, Păuna, bunica domnitorului).

Născut în anul 1578, din părinţii Jupân Fierea Vel Logofăt (cumnat cu cel mai mare dintre vestiţii ,,fraţi Buzeşti”) şi Jupâniţa Stanca Boldescu, Papa Greceanu s-a căsătorit în anul 1597 cu jupâniţa Elina (fiica lui Jupân Udrea). La această dată, ctitorul Mănăstirii era Registrator în divanul lui Mihai Viteazul, având titlul de Vel Logofăt (seful cancelariei domneşti).

In anuii 1604, 1605, 1606, 1609, sub Radu Şerban Voievod, a negociat încheierea unui tratat de pace cu saşii din Ardeal. In 1610, acelaşi domn îl trimite în solie, în Polonia. In anul 1613 semna un document cu titulul ,, Papa Vistierul”. In anul 1617, sub Alexandru Iliaş, când a făcut o danie la Episcopia Buzău şi a fost martor la mai multe zapise, îl găsim tot cu titulul de Vistier.

In anult 1618, noul domn, Gavriil Movilă, l-a ridicat la ramgul de Vel Logofăt, iar în 1619 îl trimite să încheie un tratat de alianţă cu Gabriel Bethlen, Principele Transilvaniei. In timpul domniei lui Radu Mihnei (1620 – 1623) a ocupat acelaşi rang de Vel Logofăt.

In anul 1623, Alexandru Coconul îl numeşte în postul de Vel Vornic în care îl găsim până în anul 1627. In timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Iliaş (1628 – 1629) Papa purta titlul de ,,biv Vel Vornic”

( adică ,,fost mare vornic”), dar era încă bine văzut la curte şi era chemat la multe divane ca judecător. In timpul domniei lui Leon Tomşa (1630 – 1632) a slujit ca Vel Logofăt.

Aşezarea înaltă a movilei din mijlocul Ialomiţei, existenţa bisericuţei din lemn cu puţin timp înainte ca şi poziţia strategică a locului, au eterminat pe Papa Vel Vornic să stabilească acolo fundaţia mânăstirii ce urma a se construi.

Pentru această lucrare începută în anul 1626, cu multă dragoste, pietate şi mari cheltuieli, s-a folosit ca material piatră de râu, construirea bisericii încheindu-se în anul 1627. Apoi s-au ridicat zidurile înconjurătoare.

Jupân Papa închină biserica zidită Sfântului Nicolae, hram pe care îl avusese şi biserica de lemn. Işi va încheia existenţa în anul 1632, în luna octombrie, într-o luptă împotriva lui Matei Aga din Brâncoveni.

Stâlp de bază al ţării timp de 30 de ani, Jupân Papa Greceanu a ocupat locul de frunte în Divan, fiind una din personalităţile istorice româneşti, slujind sub 11 domnii, participând la toate războaiele din vremea sa pentru cauza neamului.

,,Tradiţia locului spune că pe acest loc a fost o culă bătrână de piatră, uitată de toţi şi apoi pe aceeaşi fostă movilă s-a construit o biserică din lemn a cărei temelii se vedeau încă în curtea Schitului ,,Balamuci” în 1861.”4

Primul document din care aflăm despre mânăstirea Sfântul Nicolae datează din 15 aprilie 1631 şi aparţine Voievodului Leon Tomşa. Aflăm astfel că Sfântul Locaş era la acea dată bine organizat, condus fiind de egumenul Serafim. Actul se încheie cu semnătura domnitorului: ,, Io, Leon Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn” 5

In anul 1640 moare unul din fii lui Jupân Papa: Fota Spătarul, care va fi aşezat pentru vecie în biserica mânăstirii. Pe mormânt se află scris:

,,Această piatră mormântală este a lui Jupân Fota Spătarul, fiul Papei Dvornicul şi a răposat în zilele binecinstitorului Io Matei Voievod, luna martie 11, anul 7148 (1640). 6

Intre anii 1653 şi 1656, Patriarhul Antiohiei Macarie însoţit de diaconul său Paul de Alep, trece prin Ţările Române ajungând la Galaţi, în drum spre Rusia. La întoarcere, în 1656 rămâne aproximativ 2 ani în Ţările Române. Acestei vizite diaconul Paul de Alep ne-a lăsat o luminoasă descriere a locului în care se afla Sfânta Mânăstire ,,Sitaru”.

,,(…) am sosit la o Mânăstire cu hramul Sfântul Nicolae, numită ,,Mânăstirea în apă” (…) situată pe marginea unui râu (…) de culoare argintie cu ape dulci şi rânduri de sălcii ce au crescut pe ţărmurile sale. Dimineaţa făcurăm o sfeştanie, o comemoraţiune pentru fondatorii şi o rugăciune de dezlegare …” 7

Deducem că la această dată Mânăstirea Sitarul era foarte bine organizată şi se bucura de multă cinste.

Schitul Sitaru apare menţionat şi într-un pitac din decembrie 1785 ca important locaş cu viaţă înfloritoare şi bine organizată, bucurându-se de multă grijă din partea domnitorului din vremea aceea Mihail Şuţu. La începutul secolului XIX, între 1801 si 1803 este amintit un egumen al Sfintei Mănăstiri Sitaru, care se numea Pimen şi făcuse o reparaţie bisericii.

Locaşul monahal este amintit într-un document din data 03 august 1803 cuprinzând plângerea unui părinte către domnul ţării, faţă de împresurarea hotarelor şi însemnelor mănăstirii. Existenţa schitului este consemnată şi în actul din 24 ianuarie 1810 cuprinzând inventarul tuturor ,,lucrurilor mişcătoare şi nemişcătoare”, purtând semnătura singhelului Pimen.

Atestarea Sfintei Mănăstiri se continuă şi între anii 1822 – 1845. Cum starea bisericii Sfântului Schit era rea, la începutul anului 1823, Iancu Greceanu, descendent al ctitorului Schitului, cere domnitorului ţării, îngăduinţa de a demara reparaţii.

In anul 1859 sunt menţionate într-un document, 11 mânăstiri între care se află şi ,,Balamuci”, aşezământ monahal de sine stătător. Ca urmare a decretului de secularizare a tuturor averilor mânăstireşti din 1864, aceasta intră în stare de paragină şi pustiire. În faţa acestui fapt, conducerea ţării încearcă înfiinţarea unei Şcoli de Corecţie sortită eşecului, ulterior înfiinţându-se o Închisoare cu o durată foarte scurtă de funcţionare.

Prin anul 1910 se stabileşte la Schit preotul Gheorghe, care-şi costruieşte o chilie şi face bisericii reparaţii sumare. După război, în anul 1928, la ,,Sitaru” era egumen Atanasie.

Marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, vizitează edificiul pe care-l numeşte ,,Mănăstirea din pădure” şi consemnează câteva observaţii estetice:

,,O veche Biserică se află în pădure (…) Pridvorul se sprijină pe splendide coloane cu capitele sculptate. Frumoasă inscripţie deasupra intrării. Frescele se păstrează încă bine până la fundul înalt al cupolei. În dreapta – un mormânt de ctitor”.8

La cutremurul din 1940, cupola cea mare a Bisericii s-a fisurat, ameninţând să cadă. In anul 1944, la Schitul ,,Balamuci” se stabileşte pentu o perioadă de timp, 24 de călugări veniţi de la mânăstirea Chiţcani (din Basarabia).

In 1960, Stareţ al Schitului fiind Veniamin, prin decizia Direcţiei Generale a Monumentelor Istorice s-au executat lucrări trainice de restaurare atât la Biserica de la ,,Balamuci” cât şi la zidurile înconjurătoare, iar la 25 noiembrie 1962, prin ordinul Arhiepiscopiei Bucureştilor (nr.15978/1962) s-a oficiat Slujba de resfinţire a Bisericii. De atunci înainte, slujitorii acestui Schit vor deservi credincioşii din satul Balta Neagră.

DETAILS

DETAILS